Aplică pentru un stagiu de practică în Parlamentul României!
În 2006 am fost beneficiarul unui program organizat de către National Democratic Institute for International Affairs, care sprijină și susține dezvoltarea democratică prin intermediul participării cetățenilor, transparență și responsabilitate guvernamentală.
De la începutul mandatului mi-am propus să duc mai departe această practică și să încurajez cât pot de mult participarea civică si politică a tinerilor prin intermediul unor stagii în legislativul românesc.
Odată cu startul noului an universitar, 1 octombrie 2019, va fi lansat și un alt stagiu de practică în cadrul cabinetului meu parlamentar și va dura până pe 18 decembrie 2019. Întrucât sunt un parlamentar dedicat și interesat de protejarea drepturilor omului, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, voi selecta 3 tineri interesați de subiectele: drepturile omului, dreptul muncii și protecția socială.
Stagiul este adresat tinerilor cu vârsta între 18-30 de ani care locuiesc sau studiază în București. Activitatea va consta într-un program de lucru de 8 ore pe săptămână, atât în Parlament cât și în cadrul cabinetului parlamentar și va consta din următoarele activități:
✅ Învățarea procedurilor și activităților parlamentare;
✅ Colaborarea la redactarea de analize și materiale politice;
✅ Participarea la redactarea de inițiative legislative;
✅ Activități de relații publice.
Cei care doresc să se înscrie sunt rugați să transmită un CV și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail➡ petre.manole@cdep.ro ⬅, până la 27 septembrie 2019.